Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CULEGE O PAGINA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru CULEGE O PAGINA.

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor ... lipită de geamuri la negrii copaci de afară, prin ramurile cărora surele neguri veneau să se așeze ca niște pasări obosite, se redeșteptau iar și o clipă retrăiesc încă o dată ceasurile acelea funebre, cînd mintea ajunsă la marginea unui negru hotar stă înspăimîntată, neîndrăznind nici să privească înainte, nici să se întoarne înapoi. Spectral ... neplăcerea și pizma celor ce așteptau să-mi citească epitaful, mi-am pus toată rîvna și încăpățînarea să-mi scutur, din faldurile giulgiului unde ațipisem o clipă, gîndurile, imaginile, visurile și fanteziile ce le-am găsit pe hotarul acela întunecat de unde nu mai îndrăzniam să privesc nici înainte, nici îndărăt ... a Ie împrăștia darnic în calea mea, șăgalnic ca un călător plictisit de cale voi ridica din cînd în cînd un cuvînt greu ca o piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește o ...

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat ... satele vecine de dor să joace cu dânsa... El, transportat, supunându-se unei mișcări „lăuntrice", îi face un compliment — ea, asudată, îi arde o palmă; el se vâră s-o ia-n brațe — ea îi trage un pumn în falcă; el se-ndeasă mereu s-o sărute — ea îi zice: „O! călca-te-ar!" și-i dă un brânci de-l aruncă grămadă în șanțul drumului... El se scoală ... frumoase de sărbători — când colo, peste noapte spre Ignat, se schimbă deodată vântul, și țin'te iar!!... Plouă, ninge, îngheață, se topește; vifor orb; o vreme — să nu scoți un reporter afară din redacție. Mă scol dis-de-dimineață cu grije. Cum mă deștept, îmi dă servitoarea o scrisoare; e de la d. Costică, paginatorul ziarului: „Domnule Iancule, cronica dată de d. Caracudi am oprit s-o ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de Argeș cu niște camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și ... a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: “Bine, o să vă spun mâine domnului profesor!" Pornirăm în întuneric și coborârăm la Argeș. Era liniște, aerul curat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând ... de târg, ar fi fost ridicolă. Dar am preferat să ne întoarcem, nu prea târziu, ca să nu ne speriem complect vecinii, trecând pe lângă o prăvălie luminată, fără să am curajul să cumpăr ceva de mâncare, de frică să nu par greoi, tulburându-mă o foame teribilă, la care, cu tot amorul și poezia Argeșului, mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... acolo oameni răi, dar că toți cei din mănăstire au fost apărați de icoana Maicii Domnului cea făcătoare de minuni. - Odată, am avut chiar eu o întâmplare, ne povesti cucoana Aneta, în tinerețile mele, și anume în chilia asta, ce-o vedeți înaintea dumneavoastră. Pe vremea aceea, eram fată mare și-mi trăiau încă părinții și frații. E mult de atunci, și totuși, îmi aduc așa ... s-ar fi întâmplat ieri-alaltăieri… Era după Crăciun și afară se pusese o iarnă grea, cum nu se mai pomenise de multă vreme. Într-o zi, numai ce văd că vine la noi, la Suceava, frate-meu, Ovanes, care locuia aici, la mănăstire. Vine, zic, și mă cheamă să stau ... cam devreme, ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe ... arăta un ceas și un sfert după miezul nopții. Cine știe când va fi încetat să meargă! Târându-mă pe lângă perete, am ajuns la ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... de băuturi: Vin, domnilor!... (Chef mare și tămbălău în toată adunarea. Oratorul se așează la loc mahmur. Zgomotul se potolește.) D. PREȘEDINTE : Urmați, frate cooperator... O VOCE : Degeaba! acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole ... însă că bravul orator l-a dat gata după promisie în 24 de ore. (Aplauze unanime.) D. PREȘEDINTE , care a primit o depeșe: Domnilor, am să vă fac o comunicare. Iată depeșa pe care o primesc de la Direcția generală a CER.: „Onor. Congres cooperativ român, loco, motivele pentru cari lipsește d. director general...â€� DOCTOR CHIRIEAC ... stinge, cu atât mai mult cu cât d. Capșa, cofetarul, își dă toată osteneala să îndulcească lucrurile.) D. IUILAN OPRESCU , în tot timpul scandalului conserva o ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul. Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; și când la treabă, hâț în sus, hâț în jos, da din colț în colț și nu știa de unde s-o înceapă și unde s-o sfârșească, vezi că nu toate muștele fac miere. împăratul însă se ținu de cuvânt. Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind ... Greuceanu. Apoi intrară câteștrele zmeoaicele în casă și se puseră la sfat. Greuceanu numaidecât se dete iarăși de trei ori preste cap și se făcu o muscă și intră în cămara zmeilor. Acolo se ascunse într-o crăpătură de grindă de la tavanul casei și ascultă la sfatul lor. După ce luă în cap tot ce auzi, ieși afară și se duse ... tartorul cel mare despre ziuă. Așteptând Greuceanu acolo, iată măre, că zmeul cel mai mic se întorcea și, ajungând calul la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise: - Ah, mânca-o ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... în fortitudine, Dreapta ta, Doamne, înfrânge inamicul. Trimis-ai spiritul tău, Doamne, Și marea îi acoperi, Ca plumbul apuseră în apele vehemenți. Într-adevăr, ce o fi vrut să însemne Eliade Rădulescu prin cuvântul a într-aduce nu-mi dau bine seama: Într-aduce, o Potente, Împlântă pe dânșii, În muntele eredității tale În locul, preparat locuinței tale, o Eterne, În sanctuarul, Doamne, edificat de mâinile tale. Aceste versuri, Eliade Rădulescu le dă ca mostră și model în cursul său de poezie, după ce ... și din Beldiman se pot cita versuri în care își află glas, original pentru întâia oară, verva satirică în poezia noastră. La Budai-Deleanu cu o muzicalitate surprinzătoare, la Beldiman cu o violență de limbaj superb familiară, ne întâmpină, întâia oară, pe românește, invectiva în formă artistică. Budai-Deleanu apostrofează astfel pe românul ajuns, din vânjos ce ... ani dar după al lui Văcărescu, scrie, de exemplu: Acea armă ruginită și ascunsă în mormânt Brațurile să-nfierbânte; iasă iarăși pe pământ Tinerimea s-o-ncunune Cu izbânde foarte bune, Pe ea facă jurământ. Întreaga bucată, ținută în această moleșită formulă de aluat necopt, e

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... nostru are să ne dizgrume...! Noi,încale, ne măgulim că am prefăcut Moldova în 16 ani... așa... încâtmii de ani n-a preface-o. Rămășița trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastră zilnică, se rărește, Moldova veche mi se înfățișează ca opădure deasă și mare, unde toporul a tăiat iute, fără ... adevăr adânc, ele s-au depărtat de fizionomia poporală, pre câts-au depărtat de tradițiile boierești; în vreme ce în zilele părințilornoștri obiceiurile acopereau sub o singură mantie toate treptelepoporului moldovan. Credința, vorba era una la boieri și la plugari;acea legătură s-a întrerupt, o prăpastie adâncă desparte boierul deastăzi de popor; acea prăpastie să cheamă știința; pe cât boierulcrește în idei și în învățături, pe atâta poporul rămâne în ... ar fi vorbitcu alt boier, se înțelegeau amândoi în limbă și în idei, astăziînțelegem poporul cu inima numai, el nu mai este alta pentru noidecât o studie curioasă, morală sau pitorească. Pentru părinții noștri,studia pitorească nu era pe lume. Avem dar o datorie sfântă, firească și națională a culege ...

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că iaca, nu e bine, și are să se bată ... a încăleca și el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe blânde și părintești și dete apoi la fiecare câte o floare frumoasă, câte o păsărică veselă și câte un măr fraged. - A cărei floare se va vesteji, a cârei păsărică se va întrista și al ... fata Ilenei si auzi vorba ei, el stete locului, privi la ea si grai cu glas voinicesc: - Am pomit catre soare, ca sa-i fur o raza, sa-i incredintez sora si s-o duc acasa sa mi-o fac mireasa. Acum, surioara, ma opresc in cale sa privesc la tine, in raza fetei tale, si sa-ti zic o ... ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în ... dintâi noi căutăm numai să imităm. Recunoaștem superioritatea străină, însă ne dăm aerul a păși tot în direcția ei și a o ajunge cât de curând, și, confundând extensiunea cu intesivitatea și cantitatea cu calitatea, ne grăbim a arăta rezultatele dobândite. O lucrare caracteristică pentru această treaptă este Lepturariu rumânesc al lui A. Pumnul, de la Cernăuți. În gimnaziile austriece există pentru literatura germană o ... Veselia și mâhnirea deodată o ocupează, Că în om e mestecare de moarte și de viață. În tomul III întâlnim între literați pe Daniil Scavinschi . O ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat ... minciună!" Acesta era cuvântul lui; cu acest cuvânt și-a făcut și calea din Butucani... Adică nu tocmai el a făcut-o, ci sătenii. O vorbă și încă ceva, pentru mai bună înțelegere, la protopop, o cale la episcopie, și aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le știm face. Cu mult, cu puțin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la ... nu poate fi. Peștele-n apă, pasărea-n aer, cârtița în pământ și sărăcenenii în sărăcie! Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la ... pe plac. În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o ...

 

   Următoarele >>>